Stand Up Comedy Romania

contact STAND UP COMEDY

Spectacole Live Evenimente Private si Corporate

Cristian Dumitru

Varza tv
Trupa Showtime
Stand Up Comedy Romania 2011 Cristian Dumitru evenimente spectacole live

Sunday, February 3, 2013

Taximetristul din Bucuresti vs Taximetristul din New York

Taximetrist revoltat.

Circula de cateva zile pe facebook povestea fascinanata a unui taximetrist din New York. Este o poveste emotionanta si o adevarata lectie de viata si pare de domeniul fantasticului daca cunosti taximetristii din Bucuresti.
Acum cateva seri, m-am urcat de la unirii intr-un taxi si i-am cerut sa ma duca acasa, dupa ce m-am asigurat ca este liber.
Mi-a raspuns pe un ton grosolan privindu-ma scarbit:"-25 de lei, e bine? Ca ma intorc pe gol!"
Cursa de la unirii pana unde stau eu costa maxim 13 lei.
Nu imi venea sa cred! Parca i-am cerut sa ma duca in alt oras. L-am intrebat daca stie cine sunt eu, iar el mi-a raspuns sec si indiferent:-"Nu."
"-Sunt cetatean european si am sa-ti fac reclamatie!" am adaugat eu pe un ton amenintator.
Nici asta nu l-a speriat. Mi-a zis sa fac ce vreu , numai sa cobor.
I-am facut reclamatie si sper sa fi fost sanctionat.

Iar acum dupa ce v-am povestit micul meu incident, mai jos va las sa cititi povestioara incredibila a taximetristului din New York.
Trageti voi concluzia!
Povetea taximetristului  si a batranei din New York


Acum douazeci de ani, lucram ca taximetrist, ca sa ma între?in. Într-o noapte, cînd am ajuns la o comanda, la 2:30 AM , cladirea era în întuneric, cu excep?ia unei singure lumini, la o fereastra de la parter…În asemenea circumstan?e, mul?i taximetri?ti ar claxona o data sau de doua ori, ar a?tepta un minut ?i apoi ar pleca. Dar am vazut prea mul?i oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, întotdeauna mergeam la u?a. Deci, am mers ?i-am batut la u?a .. -” Doar un minut”, raspunse o voce firava, a unei persoane mai în vârsta. Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, u?a s-a deschis. O femeie mica de statura, în jur de vreo 80 de ani statea în fa?a mea. Purta o rochie colorata ?i o palarie mare cu o panglica de catifea prinsa pe ea, ca o femeie dintr-un film din anii ’40. Lânga ea era o valiza mica de plastic. Apartamentul arata ca ?i cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo, de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cear?afuri. Nu gaseai niciun ceas pe pere?i, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Într-un col? era un panou plin cu poze, protejat de un suport de sticla.
- A?i putea sa îmi duce?i bagajul pâna la ma?ina? zise ea.
Am dus valiza la ma?ina ?i apoi m-am întors sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de bra? ?i am mers încet spre ma?ina. A continuat sa-mi mul?umeasca pentru amabilitate.
- Nu e mare lucru, i-am zis eu. Doar încerc sa-mi tratez pasagerii în felul în care a? vrea ca mama mea sa fie tratata.
- Oh, sunte?i un baiat atât de bun! zise ea.
Când am intrat în ma?ina, mi-a dat o adresa ?i apoi m-a întrebat :
- Ai putea sa conduci prin centrul ora?ului?
- Nu este calea cea mai scurta, am raspuns eu rapid.
- O, nu conteza, spuse ea. Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil…
M-am uitat în oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scânteitori….
- Nu mi-a mai ramas nimeni din familie… a continuat ea. Doctorul spune ca nu mai am mult timp…. În tacere, am cautat ceasul de taxare ?i l-am oprit.
- Pe ce ruta a?i vrea sa merg?, am întrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin ora?.
Mi-a aratat cladirea unde, odata, ea lucrase ca operator pe lift.
Am condus prin cartierul unde ea ?i so?ul ei au locuit când erau proaspat casatori?i. M-a dus în fa?a unui magazin cu mobila, care odata fusese o sala de bal, unde obi?nuia sa mearga la dans, pe vremea când era fata. Câteodata ma ruga sa opresc în fa?a unor cladiri sau col?uri de strada ?i sa stau cu ea acolo în întuneric, contemplând în tacere.
Cum prima raza de soare s-a aratat la orizont, mi-a spus dintr-o data:
- Sunt obosita… Hai sa mergem.
Am condus în tacere, spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, o casa mica, cu un drum de parcare care trecea pe sub o porti?a. Doi oameni au venit spre taxi, cum am ajuns acolo. Erau aten?i ?i concentra?i aspura fiecarei mi?cari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul ?i am dus micu?a valiza pâna la u?a. Femeia fusese deja a?ezata într-un scaun cu rotile.
- Cât va datorez?, a întrebat ea, în timp ce-?i cauta portmoneul.
- Nimic, am zis eu.
- Dar trebuie ?i tu sa te între?ii….
- Nu va face?i griji…sunt ?i al?i pasageri, am raspuns eu.. Aproape fara sa ma gândesc, m-am aplecat ?i i-am dat o îmbra?i?are. Ea m-a strâns cu putere.
- I-ai facut unei femei în vârsta un mic moment de bucurie, spuse ea. Mul?umesc.
I-am strâns mâna ?i apoi am plecat în lumina dimine?ii.
În spatele meu, o u?a se închisese… Era sunetul de încheiere al unei vie?i…. Nu am mai luat al?i pasageri, în tura aceea de lucru.
Am condus, pierdut în gânduri… Pentru restul zile, de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-?i termine tura?…
Ce-ar fi fost daca a? fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data ?i apoi sa plec?..
Uitându-ma în urma nu cred ca am facut ceva mai important în întreaga mea via?a.
Suntem tenta?i sa credem ca vie?ile noastre se învart în jurul unor momente mare?e.
Dar adesea aceste momente mare?e ne iau prin surprindere – frumos împachetate în ceea ce al?ii ar considera ceva neînsemnat. Via?a aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cât timp suntem aici, putem sa dansam. În fiecare diminea?a când deschid ochii, îmi spun: Ziua de azi este o zi speciala!
Aminti?i-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem întoarce niciodata înapoi, acesta e singurul Show pe care îl jucam. Trateaza oamenii în felul în care ai vrea TU sa fii tratat !!!

No comments:

Enterprise Search - Advertise your business in our free online Australian business directory.